Ai un proiect de investiții de minim 1 milion de euro? Iată ce ai de făcut.
Sesiune deschisă pe Schema de Ajutor de Stat reglementată de HG 807/2014
Dacă ai un proiect de investiții de minim 1 milion de euro poți accesa un grant 50% nerambursabil, cu excepția județului Ilfov și a Regiunii Vest (județele Arad, Timiș, Caraș, Hunedoara) pentru care procentul este de 35% și București care are numai 10% nerambursabil.
Sesiunea pe Schema de Ajutor de Stat reglementată de HG 807/2014 este deschisă continuu, potrivit modificărilor efectuate anul trecut, iar pragul minim este de 1 milion de euro.
Companiilor care depun și nu se mai încadrează în bugetul alocat li se emite un Preacord de finanțare, urmând să se emită Acordul când există alocare. Acest lucru se întâmplă, de principiu, fie la următoarea rectificare bugetară, fie în cursul anului următor.
O altă schimbare majoră, pozitivă, este posibilitatea de a demara investiția imediat după depunerea cererii de finanțare, iar cheltuielile vor fi decontate în cazul în care proiectul va fi declarat eligibil.
Nu se mai depune o lista exactă de echipamente dorite și nici oferte ale acestora, ci doar suma solicitată pentru construcție și suma solicitată pentru echipamente, ceea ce ușurează mult misiunea investitorilor.
Gestionată de Ministerul Finanțelor prin Departamentul de Ajutor de Stat, această Schemă de Ajutor de Stat prevede ca minim suma primită ca grant să fie plătită sub formă taxe și impozite aferente salariilor, impozit pe profit, impozite plătite la bugetul local, dacă avem construcție pe proiectul NOU de investiții.
Le recomandăm companiilor să își facă un calcul exact privind taxele pe care le pot plăti în 5 ani pe noul proiect și, potrivit acestor sume, să solicite grantul, căci în cazul nereturnării se plătește diferența plus o dobândă de 2,68, conform informațiilor de pe website-ul Consiliului Concurenței.